Arhivă pentru decembrie 2011

Piatra dracului

Piatra dracului”, stânca ce se misca singura noaptea . . .
Piatra Teiului sau Piatra Dracului, cum mai este denumita de catre localnici este cea mai cunoscuta stânca din judetul Neamt, poate fi admirata în toata splendoarea ei acolo unde lacul de acumulare “Izvorul Muntelui” îsi închide luciul apei.
Zona mai este cunoscuta si drept “Coada Lacului” si este locul unde se întâlnesc cele 4 drumuri care vin dinspre Moldova si Transilvania, având ca punct comun splendida realizare umana, viaductul Poiana Largului, înconjurat de maretele piscuri ale Ceahlaului.
O muchie iesita formeaza un fel de cerdac, deasupra careia se înalta creasta putin încovoiata.
Aceasta stânca solitara , dreapta ca un turn, care parca vrea sa ajunga la cer se afla în comuna nemteana Poiana Teiului.
Legenda spune ca ciudata aparitie e rezultatul unui pariu dintre diavol si Dumnezeu.
Dracul s-a laudat ca va fura o stânca sacra de pe vârful Ceahlaului pâna în zori si va deveni stapân peste omenire, care începuse sa încalce poruncile lui Dumnezeu.
Desprinzând stânca, a plutit o clipa deasupra Ceahlaului. Dar când se îndrepta spre gura Bistritei, s-a auzit cântecul cocosilor.
Diavolul s-a cutremurat, si-a desclestat ghearele si stânca a cazut în ape.
Localnicii spun ca aceasta stânca se muta noaptea ori spre stânga, ori spre dreapta, pentru ca diavolul nu a renuntat sa încerce sa o ia si sa o ascunda în adâncurile apelor, ca sa ia lumea în stapânire. Dar nu poate decât s-o urneasca câtiva centimetri.
Una din explicatiile logice ale faptului ca pietroiul chiar îsi schimba locul ar fi ca e vorba de o iluzie optica indusa de marirea sau micsorarea debitului de apa, care da impresia ca stânca se afla mereu în alt loc. Însa nimeni nu a încercat sa lumineze acest mister prin metode stiintifice.
Legenda mai spune ca atunci când dracul vine la stânca sa, toate focurile din localitatile vecine se sting si toate animalele, de la pasari la patrupede, tac.
Reclame

Sfinxul

Originea numelui Sfinxului este datorata asemanarii sale cu un cap uman, mai exact cu asemanarea Sfinxului Egiptean si este situat in Muntii Bucegi la o altitudine de 2.216 m, formarea lui fiind datorata eroziunii eoliene (in alti termeni, acest lucru insemnand eroziunii vantului). Format dintr-ul bloc mare de piatra ce a capatat forma de astazi intr-un timp foarte indelungat, Sfinxul din Bucegiaflat pe platoul Bucegi masoara 8 metri in inaltime si 12 metri în latime.
De-a lungul timpului, au existat zvonuri potrivit carora, Sfinxul urma sa fie dinamitat, ori mutat in alta parte datorita anumitor interese materiale legate de cumpararea terenului pe care se afla actualmente Sfinxul. Astfel, aceste interese financiare au dus la idei mai mult decat aberante prin care se urmareste distrugerea unuia dintre cele mai importante atractii turistice ale Romaniei. Daca acest lucru se va concretiza vreodata sau nu, vom vedea, insa, un lucru cu adevarat important este ca multi ocultisti dar si specialisti energetici afirma ca asa ceva nu are cum sa se intample datorita importantei energetice a Sfinxului din Bucegi. Se spune ca acel loc este centru energetic folosit pe vremuri de extraterestri, multe legende circuland prin partile locului in acest sens.  In imediata apropiere a Sfinxului se afla o anume pestera ce ar strange mistere energetice deosebite. Aceste mistere energetice sunt atractia multor oameni pasionati de acest subiect.  Alte zvonuri spun ca tot aici ar exista o mina de uraniu, parasita, ce nu mai este in functiune din al doilea razboi mondial. Fireste, acestea sunt doar alte zvonuri, insa, asa cum multe din zvonuri se dovedesc a fi adevarate, este posibil ca si acesta sa aiba aceasi soarta.
Ceea ce este cu adevarat exceptional in legatura cu Sfinxul din Bucegi este faptul ca alura sa de sfinx este usor vizibila din foarte multe puncte de vizionare. Un lucru de asemenea important de stiut, este faptul ca accesul in zona se realizeaza extrem de usor.
In muntii romanesti exista si alte formatiuni de acelasi gen, tip megaliti, ce, datorita eroziunii eoliene in concordanta cu trecerea timpului au prins aspect de sfincsi, printre care si Sfinxul de StanisoaraSfinxul de la TopletSfinxul de la Piatra Arsa, cat si Sfinxul de la Pietrele lui Solomondar si cel ce poarta numele de Brotocei. Cu toate astea, niciuna dintre aceste formatiuni de megaliti nu a reusit sa atinga valoarea Sfinxului de pe  Platoul Bucegi.
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost pur si simplu fascinati de aceasta minunatie a naturii. Ca drept dovada sta marturie cea mai veche fotografie ce are Sfinxul din Bucegi ca si personaj principal. Aceasta dateaza din anul 1900, cand tehnica fotografica era abia la inceputurile ei. Luand aceste lucruri in calcul, putem foarte usor sa ne dam seama cat de importanta a fost aceasta formatiune pentru vizitatori, daca in acele conditii in care aparatele de fotografiat cantareau extrem de mult, a existat cineva interesat sa o fotografieze. Aceasta fotografie poarta numele de Babele din Caraiman. Prima denumire oficiala, ca si Sfinxul din Bucegi, dateaza din anul 1935 intr-un articol al publicatiei de profil a vremurilor respective ce purta numele de Bulletin Alpin. Astfel, odata ce aceasta denumire a fost data, a fost doar un pas pana la a deveni oficiala. A doua numire in acest sens a megalitului a aparut in Revista Romania infiintata de Alexandru Badauta, cel ce a infiintat si Oficiul National de Turism, fiind deosebit de pasionat de acest subiect.
Accesul spre Sfinxul din Bucegi
Cea mai simpla cale de acces este cu Telecabina Busteni – Babele, traseu ce are o lungime de  4350m, o diferenta de nivel de 1235m si este strabatut in aproximativ 15 minute. Telecabina are o capacitate de 25 persoane iar programul zilnic (mai putin marti)   este 7:45-17:00 (ultima urcare la ora 16:00 si ultima coborare la ora 17:00). In zilele de marti programul este 10:30-17:00. Este bine de stiut faptul ca de obicei se sta la coada pentru telecabina peste o ora – o ora jumatate.
Pretul biletelor pentru Telecabina sunt 29 lei per urcare sau coborare (58 lei dus-intors) pentru adult si 16 lei pentru copii (sub 12 ani).
Cabana Babele este cea mai cunoscuta cabana din zona, ea avand o capacitate de 108 locuri de cazare. De la cabana, drumul de acces catre Sfinx este foarte usor de parcurs, deoarece vom intalni din Busteni o poteca marcata cu un triunghi albastru pe vaile Urlatoarea Mica si Urlatoarea Mare pana in apropierea cantonului Jepi. Acest traseu este recomandat doar pe timp de vara, insa.  Cu toate acestea, in comparatie cu majoritatea regiunilor turistice montane unde avem parte de acces dificil, in ceea ce priveste Sfinxul din Bucegi, vorbim cu siguranta despre acces relativ simplu, datorita notiunii de platou, si anume Platoul Bucegi, unde este pozitionat.

Lacul rosu

Lacu Rosu este un lac de baraj natural, situat la poalele Muntilor Hasmasu Mare, in apropiere de orasul Gheorgheni, din judetul Harghita. Este cel mai mare lac natural montan din Romania numele provenind de la Paraul Rosu, care traverseaza straturi de culoare rosie, cu oxizi si hidroxizi din fier.

Pe vremea lui Ceausescu, cele doua minuni erau destinatii turistice obligatorii pentru concediile itinerante prin tara.
Lacul pare intunecat si amenintator, cioturile ce ies din apa lasând impresia ca o civilizatie lacustra si-a gasit sfârsitul cu numai câtiva ani inainte sa treci pe acolo. Cârduri de rate trec nestingherite pe lânga tine daca te aventurezi cu barca pe apa. Motiv suficient sa dai la rame cam 10 minute, la concurs cu macanitoarele, cât sa te departezi de mal si sa observi civilizatia de la distanta.

Lacul Rosu s-a format relativ recent, intr-o zi din luna iulie 1837. Atunci, dupa o serie de furtuni si ploi torentiale, din Muntele Ucigasu s-a desprins o bucata si a blocat pârâul Licas, pârâul Oii si paraul Rosu.
Martori actuali ai calamitatii naturale de atunci sunt cioatele de molid ramase in apa. Reflectarea purpurie in lac a Suhardului Mic, prezenta aluviunilor rosiatice aduse indeosebi de pârâul Rosu si calcarele roscate din jurul sau i-au facut pe ciobani sa-i dea numele de Lacul Rosu.
Abia in 1857, trei turisti din Gheorgheni au poposit pe malurile sale, uimiti si fermecati de frumusetea salbatica a privelis tei montane si a lacului. Au povestit tuturor ca au descoperit un colt din paradis. De atunci, atrasi de frumusetea naturala a lacului, de bogatia faunei, florei, numerosi turisti au strabatut potecile acestei regiuni.
In 1910 a inceput construirea drumului din Gheorgheni pâna la Lacu Rosu, realizat pâna in locul numit „Gâtul Iadului“, si numai in 1937 s-a terminat drumul care leaga Transilvania de Moldova.
Imprejurimile lacului au o fauna si o flora foarte bogata, predomina padurile de conifere in amestec cu alunul, salcia de munte, pe versantii din preajma cresc bradul alb, paltinul si plopul de munte iar dintre animale vietuiesc rasul, capra neagra ,lupi, cerbi mistreti

Manastirea Polovragi

Mănăstirea Polovragi este o mănăstire de maici cu hramul Adormirea Maicii Domnului, monument arhitectonic din Țara Românească de secol al XVII-lea.Complexul mănăstiresc Polovragi este amplasat la poalele muntelui Piatra Polovragilor în apropierea Cheilor Oltețului, la marginea localității Polovragi din județul Gorj. Este aproape de Peștera Polovragi, pe care a și administrat-o timp de 300 de ani.

Mănăstirea Polovragi are o vechime de 500 de ani (1505), ctitori de început ai acestui lăcaș sunt Radu si Pătru, fiii lui Danciul Zamona, menționați intr-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tânăr (1477-1481). Timp de peste un secol si jumătate, documentele nu mai pomenesc nimic despre acest sfânt lăcas, pentru ca în anul 1645, satul Polovragi să fie în stăpânirea lui Danciu Pârâianu, fiul lui Hamza. Danciu Pârâianu a zidit biserica pe vechile temelii, asa cum se proceda frecvent în epocă, păstrând partea cea bună a acestora. După Danciul Pârâianu și înaintașii acestuia, Constantin Brâncoveanu poate fi socotit, al treilea ctitor al Mănăstirii Polovragi. Pictura bisericii este deosebit de valoroasă atât în ceea ce privește iconografia cât și execuția tehnică. Ea a fost executată în anul 1713 de Constantin Zugravul. De o parte și de alta a intrării în pridvor se pot admira cele două reprezentări, iconografice, unice în țara noastră ale mănăstirilor românești închinate la Sfântul Munte Athos. Chiliile și celelalte încăperi ale mănăstirii sunt orânduite în jurul bisericii pe laturile de est, sud și vest, formând alături de zidul de incintă de pe latura de nord o adevărată cetate de apărare. Intrarea în incintă se realizează pe latura de sud printr-o poartă masivă deasupra căreia se înalță clopotnița ridicată în epoca lui Constantin Brâncoveanu. Printr-o poartă din zidul nordic al incintei mănăstirii se pătrunde în cea de-a doua incintă unde se află bolnița Sf.Nicolae, ctitorie a egumenului Lavrentie, la 1732, fiind pictată la 1738 de Gheorghe și Ion – zugravi.

Harta

 

Pestera Polovragi

Pestera Polovragi este situata in comuna Polovragi, din judetul Gorj,Oltenia
Aceasta a luat nastere prin erodarea calcarului jurasic din Muntii Capatanii de catre apele raului Oltet.
Pozitionarea sa este deosebita, avand in vedere ca pestera este asezata in Cheile Oltetului, formate intre muntii Parang si Capatanii si imprejmuite de padurea Polovragi.
Intrarea se realizeaza printr-o deschizatura generoasa, amenajata, ce duce catre prima incapere a pesterii Polovragi. Pe peretii acesteia strajuiesc cateva inscriptii ce au format ideea ca, de-a lungul veacurilor, aici s-au adapostit si au trait oameni de-ai locului.
Turistii nu pot vizita decat aproximativ 800 m din intinderea de peste 9 km a cavitatii. Speologii sudiaza neincetat formatiunile calcaroase, stalagmitele si celelalte elemente ce formeaza un fel de dantelara.
In pestera Polovragi traieste o colonie de lilieci, denumiti mai popular lilieci cu potcoava.
Printre sateni circula o legenda conform careia aici ar fi trait Zalmoxe, conducatorul geto-dacilor, iar vracii se foloseau de cavitate pentru a prepara leacuri dintr-o planta denumita polovraga.
Pestera Polovragi se poate vizita de miercuri pana duminica, intre orele 10.30 si 17.30, in grupuri organizate si insotite de ghid. Alte obiective turistice in zona: Manastirea Polovragi, Pestera Muierii, Cheile Oltetului.

Cheile Nerei-Un colt de paradis

Lacul dracului

Legenda
Se zice că demult, într-o primăvară, un moş a ieşit cu caprele la mugur, mai jos de Poiana Meliugului. Caprele şi iezii se urcau pe cleanţuri pentru a mânca lăstarii tineri, înmuguriţi. Moşul mergea pe lângă matca râului, strigând caprele pe nume, ca să nu se depărteze. Vorbea mai ales cu iezii care se jucau întruna, de parcă erau copii. Dar nici caprele, nici iezii nu-l ascultau şi îşi vedeau fiecare mai departe de treaba lor. Mai arunca din când în când câte o piatră în apă, pentru a alunga iezii de lângă râu. Ii era frică să nu cadă vreunul în apă.
Soarele trecuse peste Pânza Albinii şi începuse să sufle un vânt rece şi tăios. Moşul căută nişte uscături şi se aşeză aproape de gura unei peşteri ca să facă un foc. De aici admira frumuseţea unui lac ascuns parcă de ochii omului între stânci. Apa împrumuta culori felurite de la razele soarelui, ce străbăteau printre crengile copacilor şi printre nori. Lacul se afla cu vreo zece metri mai jos, cuibărit între cleanţuri şi îţi trezea fiori când te apropiai de el.
Deodată auzi un zgomot şi iezii fugiră spre moş. De pe un cleanţ căzuse un ţap care se zbătea acum între viaţă şi moarte. Moşul nu stătu mult pe gânduri, scoase o sâmcea (un cuţit mic) şi înjunghie animalul. Îşi făcea însă fel de fel de planuri, cum să-l ducă până la sălaş; că drumul era departe şi anevoios, ţapul greu şi moşul bătrân.
Numaidecât apare ca din senin un omuleţ cu un peşte mare în mână şi se apropie de moş, care sta pe gânduri lângă foc.
-Bună vreme, moşule!
-Bună!
-De ce stai aşa îngândurat, că doar nu ţi s-au rătăcit caprele?
-Nu, dar mi-a căzut un ţap de pe o stâncă şi a murit; acum mă gândesc cum să-l duc până la sălaş, că e cam greu.
-Dacă faci o prinsoare cu mine, te învăţ eu cum să-l duci.
Moşul chibzui ceva timp, apoi se învoi, deşi nu prea avea încredere în pocitania asta de om.
-Şi ce prinsoare vrei, măi piticule?
-Păi, fiecare să-i îndeplinească o dorinţă celuilalt, iar cel care nu poate a pierdut prinsoarea.
După ce mai vorbiră ei pe lângă foc o bucată de timp, omuleţul i-a cerut moşului să-i frigă peştele la foc, dar, în aşa fel, să nu i se strâmbe coada.
Moşul îi ceru omuleţului să-i frigă şi el la foc capul ţapului, dar în aşa fel, încât să nu i se vadă dinţii.
Zis şi făcut.
Moşul a tăiat o creangă de corn, a ascuţit-o la un capăt, a înfipt-o prin gura peştelui până la coadă şi a început să-l frigă la foc moale.
Omuleţul a cojit tulpina unui tei şi cu coaja care semăna cu o cureluşă a cusut gura ţapului şi a început să-i frigă capul.
In timp ce peştele se frigea bine şi drept, aşa cum era prinsoarea, coaja de tei s-a uscat şi a început să ardă slăbind buzele şi lăsând dinţii ţapului să se vadă.
De ciudă, omuleţul s-a înnegrit la faţă şi a sărit în apa lacului unde a dispărut.
După câteva clipe de nedumerire, moşul s-a trezit parcă dintr-un vis. Şi-a dat seama că nu a fost vis, ci realitate, pentru că lângă foc se găsea şi peştele şi capul ţapului. Îi treceau prin inimă fiori, iar o sudoare rece îi udă cămaşa în spate.
Măi, să ştii că acesta a fost dracul!
De atunci lacul cu pricina se numeşte Lacul Dracului. El este un lac de origine carstică având forma ovoidă de aproximativ 33/18 m, şi este încremenit la 10 – 12 metri mai jos decât stâncile care îl înconjoară. Nivelul apei zătocite este la nivelul râului Nera, iar o parte din lac parcă se ascunde în peştera de la Lacul Dracului.
  • Lacul ochiul beiului
Legenda
Legendele referitoare la numele lacului variază în funcţie de povestitori şi de localităţile situate în apropierea acestuia.
     Una dintre legende spune că o fată din partea locului, a fost răpită şi necinstită de un tânăr bei (titlu nobiliar al Imperiului Otoman, rezervat guvernatorilor de provincii sau domnitorilor vasali ai imperiului). Ulterior, fata şi-a pus capăt zilelor, iar din lacrimile beiului (care şi-a plâns iubita), s-a născut Lacul Ochiul Beiului.
     O altă legendă susţine că, un bei foarte bogat a plecat la vânătoare pe aceste meleaguri. Ajuns în Poiana Florii, a zărit o fată ce păştea oile, a cărei frumuseţe l-a facut să se oprească. Beiul s-a îndrăgostit pe loc de fată, aşa că venea des să o întâlnească. Tatăl beiului, aflând de dragostea celor doi, a hotărât să-i despartă, trimiţând în grabă un călău, să omoare fata ce-i sucise minţile fiului său. Beiul îndrăgostit şi-a găsit iubita înjunghiată în locul unde acum este situat lacul. A vărsat multe lacrimi, după care şi-a înfipt hangerul în inimă. Din lacrimile lui s-a format lacul ce-i poartă numele.
Cascadele Beusnitei
  • Pârâul Beuşniţa
  Pârâul Beuşniţa izvorăşte de sub Culmea Pleşiva, care se prezintă  sub forma unui platou calcaros sălbatic, cu ţancuri proeminente, ridicat din mare în cretacic.
     Beuşniţa şi-a săpat valea în calcare, iar obârşia ei are forma unei imense căldări cu pereţii abrupţi şi grohotişuri calcaroase.
     Fundul văii este în bună parte căptuşit cu tuf calcaros, pe care apa se scurge într-un şir aproape neîntrerupt de cascade (aşezate în trepte şi cu dimensiuni de la câţiva cm până la 15 m înălţime).
     Procesul de concreţionare, prin depunerea carbonatului de calciu în exces, este aici foarte puternic. Tot ce se găseşte în albie este încetul cu încetul încrustat: perne moi de muşchi, frunziş, crengi, pietre şi chiar mici vietăţi. Aşa se naşte şi creşte mereu tuful calcaros.
     O secţiune în albia Beuşniţei ar dezvălui o grosime apreciabilă  a  tufului, la  suprafaţă însă, se văd doar barajele de travertin şi fagurii gururilor adânci care închid apele limpezi a pârâului
Podul Beiului

Cheile Bistricioarei

Satul Colibiţa – este aşezat în partea de est a judeţului, la distanţa de 38 km de Bistriţa, în bazinul depresionar cu acelaşi nume, străjuit jur-împrejur de masive muntoase de origine vulcanică. La nord se ridică culmea înaltă a Munţilor Bârgăului ( Vârful Tomnatec – 1580 m; Vârful Măguriţii – 1582 m ; Dosul Arinilor – 1548 m ), iar la sud o culme desprinsă spre vest din axul Călimanilor, în care domină „Piatra lui Orban”- 1664 m.

Harta

Intregul bazin este străbătut de la est la vest de cursul superior al Bistriţei Ardelene, rezultat din unirea văilor Izvorul Colbului şi Izvorul Lung, care îşi au obârşia în inima masivului vulcanic al Călimanilor. Spre vest valea se îngustează brusc şi intră în Cheile Bistricioarei, iar apoi în depresiunea tot mai largă a Bârgăului.
Lacul Colibiţa – se întinde pe o suprafaţă de15 km, fiind înconjurat de Munţii Bârgăului, cu măguri vulcanice şi un fond cinegetic extrem de bogat şi Munţii Călimani, caracterizaţi prin masivitate şi fenomene vulcano-carstice curioase .Este situat la o altitudine de 820 m , într-un climat foarte plăcut, lipsit de curenţi puternici, cu ploi rare în timpul verii şi cu aer puternic ozonat, fiind un loc ideal de odihnă.

Lacul „Tăul Zânelor” – este situat la aproximativ 6-8 km de Colibiţa, în direcţia sud-vest, între Vârful Bistriciorul – 1980 m şi Vârful Ţiganca – 1596 m, pe Izvorul Colbului.
Lacul s-a format în spatele unui val de grohotiş, pornit de pe versantul nordic al Vârfului Ţiganca. Apele acumulate de-a lungul timpului au format un „tău” lung de circa 75 m şi lat de circa 50 m, cu adâncimea maxima de 4 m. In partea de nord a lacului este o mică poieniţă, în rest fiind înconjurat de pădure de molid.
Este situat într-o zonă de depozite coluvial diluviale cu blocuri ( grohotişuri) de vârstă holocen inferioară. Accesul de la Colibiţa se face printr-un drum forestier care se opreşte la 700 m de „Tăul Zânelor” , fiind continuat de o cărare printr-o frumoasă pădure de  molid.

Reclame